Pregatiri pentru Paste. Joia Mare. Activitati pentru copii
Postarea pentru ziua de luni o puteți vedea AICI, tot acolo am postat o listă cu cărțile pe care le vom folosi pe durata întregii săptămâni, postarea de marți AICI, miercuri AICI.
Planificarea pentru întreaga săptămână o puteți descărca de AICI, respectând condițiile specificate în document.
Planificarea activităților în Săptămâna Patimilor
1. Joia Mare
Joi a fost o zi foarte interesantă și neașteptat de reușită pentru că împreună cu prieteni dragi am învățat despre evenimentele zilei.
Am citit episoadele cu spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani și venirea lui Iuda și a soldaților. Am vorbit despre smerenia lui Hristos, despre instituirea Împărtășaniei la Cina cea de Taina, despre întristarea și teama lui Iisus la gândul morții și teama și fuga ucenicilor.
Cu cei mai mici de 4 ani vă recomand să citiți din cartea Cina cea de taină de la editura Girasol, pentru textul accesibil și pentru că aproape fiecare scenă din Evanghelie este ilustrată, aducând textul mai aproape de mintea și înțelegerea copilului.
Îmi place foarte mult Cartea mea din Săptămâna Mare, o carte de colorat cu icoane înfățisând episoade din Săptămâna Mare. Este ediție bilingvă română-engleză și se poate folosi cu succes atât cu copiii mici, care pot vedea ilustrat episodul pe care îl citesc din Evanghelie, cât și cu copii mari, care îl pot citi singuri și pot colora ulterior icoana.
Prietena mea a venit cu o idee super care i-a antrenat pe copii: Egg hunting cu întrebări. A ascuns prin casă ouă Kinder, în care a pus bilețele cu întrebări despre întâmplările din Săptămâna Mare. Pentru a găsi ouăle, ne-am jucat jocul acela cu cald-rece: dacă cineva se apropia de locul unde era ascuns ouă, ea spunea "cald", dacă era departe spunea "rece". Cine găsea un ou răspundea la întrebarea de pe bilețel. Am jucat jocul de două ori și a doua oară am ascuns și ceva jeleuri. Așa mult le-a plăcut să scotocească peste tot.
Unele dintre întrebări:
- Din ce metal erau confecționate monedele primite de Iuda?
- Cum se salută creștinii de Paști?
- În ce zi a luat Iisus cina cu apostolii?
- Când s-a lepădat Petru de Iisus?
În cartea Biblia. Confecționăm și învățăm găsiți ideea confecționării unui potir. Noi l-am făcut anul trecut.
Anul acesta am preferat să facem o activitate senzorială și practică: pâine de casă, având ca model pâinea pe care a frânt-o Iisus la cina cea de taină. Am folosit muuultă făină de mei, făină albă și integrală, sare, ulei, apă și drojdie proaspătă. Copiii s-au distrat frământând pâinicile, mai ales că am ales să facem asta în grădină și puteau turna apă și făină câtă voiau și cam pe unde voiau.
Dar nu am început oricum, am luat cartea Povestioarele mele Montessori. Gustarea de la editura Gama și am urmat pașii de acolo. „Povestioarele mele Montessori” este o colecție de cărți inspirate de filosofia Montessori, care le are drept protagoniste pe surioarele Liv și Emy, două fetițe curioase și inventive. Povestioarele sunt simple și scurte, delicat ilustrate, potrivite începând de la vârsta de trei ani. Inspirate din viața reală, sunt urmate, la finalul fiecărei cărți, de indicații pentru o activitate complementară lecturii. Vârsta recomandată: 3 - 5 ani
Pe măsură ce copii adăugau ingredientele, Simona le cânta cântecelul Brutarii. Toată activitatea a ieșit foarte bine și mă bucur grozav de felul în care Simona a gândit-o, mai ales că eu nu prea știu cântecele.
Iar așa au ieșit pâinicile lor, unele frământate prea puțin, coapte prea tare, dar bune așa cum au fost. Contează că au făcut singuri pâinicile, că le-a plăcut să o facă și că au învățat pașii și pe deasupra a fost și o activitate senzorială datorită jocului cu ingredientele pregătirii pâinii.
Apoi și-a spălat singuri măsuța și scaunele.
La sfârșitul zilei am ascultat:
- de pe CD-ul Biblia povestită copiilor. Minunile, patimile, Răstignirea, Învierea și Înălțarea lui Mântuitorului
5.Cina cea Taină
6. Prinderea lui Iisus
7. Judecarea lui Iisus
- de pe CD-ul Aventuri în lumea Bibliei. Pe urmele lui Iisus
episodul 17: Ultima cină
episodul 18: Procesul lui Iisus
Mai jos o să postez imagini cu interiorul celorlalte cărți folosite de noi în ziua de joi.
1. Învierea Domnului, editura Doxologia
2. Învierea Domnului, Gabriel Poenaru, editura Doxologia
3. Sfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor, Gabriel Poenaru, editura Doxologia
4. Benjamin's Box, Melody Carlson
Am o întrebare legată de postări. Ar fi de ajutor să transcriu în postare fragmente din cărțile fotografiate? Sau e vizibil conținutul?