top of page

Proza & poezie, limbă & comunicare pentru clasa 1


1. PROZĂ ȘI POEZIE

Anul acesta am hotărat să urmăresc direcția propusă de pedagogia Charllote Mason la domeniul literatură, după ce am citit un articol al unei mame homeschooler. Cumva introdusesem, anul trecut școlar, literatura în orarul zilnic de activități, nu din cauză că nu citeam noi cărți deloc, ci că în felul acesta copiii exersau atenția și lucrau cu mânuțele în același timp. Despre motivele pentru care am ales să merg pe linia asta am scris aici.


Dar anul acesta școlar (august 2020 - iulie 2021) am dorit să merg la literatură după modelul propus pe The school nest.

Am ales să le citesc în jur de 7 cărți pe semestru (asta pe lângă cititul zilnic care are loc în casă de-a lungul unei zile și seara, sper că va fi realizabil, vom vedea.

Pentru semestrul 1


1. Întâmplări din grădina mea, Ana Blandiana - pentru poezie. În acea parte a zilei când vom hotărâ să așezăm coșulețul (fie că va fi dimineața, fie după-amiaza sau seara) vom citi 1-2 poezii, în funcție de lungimea lor. În principiu o dată pe săptămână vom citi poezie din cartea de mai sus, cel mai probabil luni.

2. Poveste de toamnă, Jill Barklem, ed. Cartier - pentru povești

3. Poveste de iarnă, Jill Barklem, ed. Cartier - pentru povești (o vom citi în Decembrie)

4. Crăiasa Zăpezii, de H.C. Andersen -pentru povești (o vom citi în Decembrie)

Poveștile le vom citi de 2 ori pe săptămână, marți și joi.

5. Minunata călătorie a lui Nills Holgersson, de Selma Lagerlof, ed. Arthur (pentru cărțile cu capitole)

6. Cronicile din Narnia. Leul, vrăjitoarea și dulapul, C.S. Lewis, ed. Arthur (pentru cărțile cu capitole)

7. Pinguinii Domnului Popper, ed.Arthur (pentru cărțile cu capitole)

Cărție cu capitole le vom citi de două ori pe săptămână, miercurea și vinerea.


Pentru semestrul 2



1. A-nflorit o păpădie, Otilia Cazimir, ed. Litera - pentru poezie

2. Cotoi cu pălărioi se întoarce, Dr. Seuss, ed. Arthur - pentru povești versificate

3. The cat in the hat, Dr. Seuss

4. Supa de pietre, Iulia Iordan, ed. Frontiera - pentru poveşti

5. Alice în Ţara Minunilor, ed. integrală, Lewis Carroll, ed. Litera - pentru cărţi cu capitole

6. Marta Cozmin - Umbra poveştilor, ed. Ion Creangă - pentru poveşti

7. Cronicile din Narnia. Băiatul şi calul, C.S.Lewis, ed. Arthur - pentru cărţile cu capitole.


Cărţile alese acoperă şi preferinţele Ecaterinei şi dorinţele mele de a o expune la literatură de calitate. Ele NU reprezintă cărţile pe care le va citi Ecaterina, ci cele pe care lei voi citi eu pentru ei.



2. Citire, scriere, vocabular, comunicare

1. CITIRE


Pentru citire (de data asta selecţia de lectură a Ecaterinei) avem cărţile pentru cititori începători de la editura Gama, la care am mai adăugat cărţi cu scris de mână şi cărţi cu text puţin. Par multe ca ea să le citească, dar de fapt nu sunt.

Am hotărât 15 min de citire pe zi, iar Ecaterinei i-a luat 4 zile ca sp citească o carte de nivelul 2 (pentru clasa 1-2).

Deci cărţile de mai jos, le va citi în 64 de zile, dacă ne tinem de rutina asta, dacă nu atunci cel mult într-un semestru (care are 5 luni: aug-dec). Pentru semestrul 2 mă gândesc la altele.


A. SEMESTRUL 1


1. Şoarec mic se pregăteşte, Jeff Smith, colecţia BeDe citit uşor, nivelul 1, ed. Gama

2. O călătorie la capătul pământului, Frank Viva, colecţia BeDe citit uşor, nivelul 1 ed. Gama

3. Benny şi Penny, volumele 2,4,5,6, nivelul 2, colecţia BeDe citit uşor, ed. Gama - AICI

4. Învăţ să citesc de mic, Maşa şi ursul, carte cu abţibilduri, ed. Gama - AICI

5. Învăţ să citesc de mic, Vulpea şi barza, carte cu abţibilduri, ed. Gama - AICI

6. Povestioarele mele Montessori, ed. Gama

1. Pasărea rănită

2. La plimbare

3. Rochia de vară

4. Emy şi floarea-soarelui

5. Facem ordine!

Le-am ales şi pe acestea în lista cu cărţi de citit pentru că sunt cărţi cu text puţin şi scris de mână. Ecaterina cunoaşte şi exersează de anul trecut scrierea cu litere de mână, aşa că şi citirea lor pare o idee bună.

7. Nu lăsa porumbelul la volan, Mo Willems, ed. Arthur - scrisă cu litere de tipar şi super amuzantă. La ed. Arthur luna august este oferta 2 plus 1 gratis.

8. Insula mea, Stephanie Demasse-Pottier, ed. Signatura. O carte suuuuperbă cu text scurt. Văd că e redusă 50%.

9. Leul şi pasărea, Marianne Dubuc, ed. Pandora M.


B. SEMESTRUL 2

Pentru semestrul 2, când sper că cititul se va îmbunătăţi şi mai mult, am ales cărţi pentru copii cu vârste între 3 şi 7 ani, cărţi cu text puţin, cele cu texte ceva mai lungi le păstrăm pentru finalul semestrului doi, când sunt convinsă că va putea citi şi mai uşor.

Am ales 21 de cărţi, câte una pe săptămână. În 7 luni avem vreme să le terminăm, zic eu.



2. SCRIERE, VOCABULAR, COMUNICARE

Am ales să lucrăm în continuare din caietele Montessori. Activităţi de citire, ed. Gama. Sunt 5 caiete de fapt, dar unul e gata deja; Ecaterinei i-a luat fix 30 min să-l termine. Copilul trebuie să citească etichetele şi apoi să le asocieze imaginilor. Pentru partea de decupare a cartonaşelor încă 30 min. Deci în două zile termină un caiet.

Pentru caietele de caligrafie încă pendulez între Abecedar şi Caiet de scriere; o să văd ce alege ea. Iar caietul de lucru are exercitii pe silabe, despărţire în silabe, vocabular, exprimare orală etc.


3. JOCURI DE VOCABULAR SI IMAGINATIE

1. Să ne jucăm cu cuvintele, Jumbo

Scopul jocului este de a gasi cele mai lungi si dificile cuvinte care incep cu litera indicata pe spatiul tablei de joc unde se afla pionul. Cu cat e mai lung cuvântul cu atat mai multe puncte câștigați. Dacă ajungeti la spatiul ORTOGRAFIE va trebui sa spuneti cum se scrie corect cuvantul indicat de cartea de joc. Dacă ajungeti la spațiul TEZAUR LINGVISTIC vi se va cere sa găsiți sinonime ale cuvântului indicat pe cartea de joc .

Eu am adaptat jocul pt copiii mei de 4 si 6 ani jumate. Scopul a fost să îmi poată spune cuvinte (scurte sau lungi) care încep cu o anumită literă, să poată da sinonime şi să înţeleagă ideea de sinonime, să explice semnificaţia cuvintelor.


2. O mie şi una de poveşti, ed. DPH

Joc de născocit povești de la 5 ani pentru 2+ jucători

A povesti, a născoci și a imagina: aceasta este esența celor O mie și una de povești.

În ceea ce pare a fi o cutie simplă se află ferecată puterea de a da viață unor întregi universuri, datorită materialelor care stimulează creativitata și imaginația. Modalitățile de joc pot fi împletite, modificate și reinterpretate la alegere: copiii vor născoci povești la nesfârșit, își vor dezvolta limbajul și abilitățile narative atât în familie, cât și la școală, provocându-se reciproc sau colaborând pentru a scrie o poveste unică. Și, când singura limită este imaginația, totul devine posibil: cei mici se pot întrece cu cei mari și profesorii îi pot provoca pe elevi...

Bingo: asocierile aleatorii dintre cele trei elemente vă vor provoca să născociți mereu noi relații și noi aventuri. Veți povesti despre pirații care, cu o rachetă specială, ajung pe Lună să mănânce o pizza, și apoi...

Hărțile: veți călători într-o lume fantastică, decorul ideal pentru a născoci poveștile voastre, rătăcind printre locuri de explorat, trasee mereu diferite, personaje ascunse...

Cărțile misterioase: imaginile sugestive vor evoca multiple semnificații, stârnind sentimente și emoții sau declanșând evenimente imprevizibile...

CONȚINUT: un poster ilustrat, 90 de jetoane numerotate într-un săculeț, 60 de cărți ilustrate, o planșă cu hărțile, o broșură cu instrucțiuni.


3. Flippo. Dezvoltarea limbajului, ed. Gama

Flippo: Dezvoltarea limbajului încurajează creativitatea și ajută copilul să-și îmbogățească vocabularul, stimulându-l să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate pe baza imaginilor, să caute atribute potrivite pentru și să se distreze formând enunțuri absurde, dar amuzante.


4. Învăţ să povestesc. Casetele Montessori, ed. DPH

Casetă Montessori cu un ghid de 32 de pagini și 90 de jetoane pentru relatat povești.

Activități pedagogice, ludice și practice prezentate de o educatoare Montessori.

Această casetă include: - 15 povești de ordonat, repartizate în serii adaptate pe vârste și pe centre de interes ale copiilor: -- 5 povești de 3 imagini; -- 5 povești de 6 imagini; -- 5 povești de 9 imagini, toate răspunzând la întrebarea De unde vine asta? - ​Un ghid care prezintă activitatea Mariei Montessori și locul limbajului în pedagogia sa, precum și activități amuzante și stimulative.

Organizarea gândirii și localizarea în timp devin un joc de copil și un izvor de bucurie datorită acestei abordări interactive.


5. Rime,ed. Gama

TRIOPUZZLE: CUVINTE CU RIMĂ reprezintă o modalitate ingenioasă și amuzantă de a-l ajuta pe copil să identifice sunetele inițiale și finale ale cuvintelor, precum și să înțeleagă structura cuvintelor care rimează. Aceste activități sunt premergătoare scrisului și cititului. Pachetul conține: • o mini-carte cu jocuri și indicații pentru părinți; • 60 de carduri care trebuie identificate și grupate câte trei, pentru a recompune 20 de serii corecte. Fiecare serie este alcătuită din 3 cuvinte care rimează.

bottom of page