Activități de toamnă (4) Florile
Cea de-a patra săptămână a tematicii de toamnă a avut ca subtemă Florile de toamnă. Eu și colega mea însă am fost răcite și am stat acasă, de unde am pregătit o parte din activitățile pe care cea de-a treia colegă le-a făcut cu copilașii la grădiniță.
Întâi copilașilor li s-a vorbit despre florile de toamnă, li s-a arătat planșa cu flori de toamnă (material din Mapa educativă Lumea vie de la Gama despre care am scris și aici), apoi au primit crizanteme pe care să le miroase, pipăie, să le analizeze.
Au primit lut din hârtie cu uscare la aer pentru modelarea unor flori. Am mai scris că noi cumpărăm lut din hârtie din Jumbo (500gr/6 lei), care mie îmi place foarte mult, pentru că e cremos și nu murdărește mâinile deloc,
Au primit foi de colorat crizanteme.
Au desenat flori în tăvița cu nisip (exercițiu de creativitate și totodată de prescriere).
Au realizat picturi folosind crizanteme înmuiate în vopsea cu care apoi ștampilau cartonul.
Pentru partea de știință am creat șabloane de flori din piesele Tangram, pe care ei le-am reconstituit. Au recapitulat astfel formele geometrice, tangramul stimuleaza imaginația și logica cucerind prin simplitatea sa deopotrivă copiii și adulții, pe cei pasionați de matematică și pe cei cu înclinații artistice.
Am creat planșe cu numere, iarbă și tulpini de flori; copii așezau numărul corespunzător de pompoane (pe care le luau cu penseta) pe tulpinile desenate. În felul acesta am îmbinat mai multe: recunoașterea numerelor, numărarea pompoanelor și asocierea cu numărul de pe planșă, motricitatea fină prin exersarea prinderii cu penseta.
Tot la domeniul știință copiii au recapitulat părțile compomente ale florii, iar pentru consolidare au avut de rezolvat puzzle-ul cu floarea.
Sper să vă folosească informațiile, dacă nu acum, cel putin pentru primăvară.