top of page

Ierbarul. Botanica pentru copii (1)


Încet-încet revin pe blog cu lecțiile pe care le facem acum. În privința lecțiilor am încetinit și mai tare ritmul de lucru (max.1 h/zi) și lucrăm oarecum haotic: ne întindem peste tot prin casă (în dormitoare și sufragerie), pe covor, pe pat, pe unde apucăm: facem asta în functie de locul unde doarme in acel moment bebelușul. N-aș vrea să renunțăm cu totul la lecții vara asta, așa că adaptăm pe loc totul.


De câțiva ani tot voiam să începem un ierbar, cumpărasem chiar unul de la librărie în sensul asta, dar îl lăsasem la lucru și nu l-am mai recuperat. Așa că atunci când Cornelia de la Our World of Wonder ne-a dăruit unul conceput de ea, tocmai începusem să adun cu copiii flori și mă gândeam să cumpăr din nou un ierbar ca să avem unde să le lipim. Așa că darul ei a picat la țanc! Mulțumim Cornelia!


Cred că în ultimele luni copiii au fost la pădure de 2-3 ori pe săptămână, fie să ia cu tatăl lor sevă de mesteacă și implicit să exploreze, fie să adunăm măcriș, mentă, salcâm, cimbrișor, soc, fie la izvor după apă, fie după ciuperci (asta în ultimele două săptămâni), iar asta a fost mereu prilej de adunat flori și alte comori din natură. Ar fi fost grozav să le fi presat pe toate, dar o să completăm ierbarul de acum înainte cu florile pe care le vom aduna.



Herbarium creat de Cornelia conține instrucțiuni despre cum puteți realiza un ierbar, când se culeg florile și cum să le presați, instrcțiuni despre confecționarea unei prese pentru flori și pagini personalizate, îmbogățite cu ilustrații pe care vor veni lipite plantele presate. Puteți adăuga pe pagini denumirile populare și latinești ale plantelor, locul de unde au fost recoltate și data de recoltare. Pe lângă astea, există suficient spațiu și pentru detalii ca forma și dispunerea frunzelor, dispunerea petalelor, dimensiuni, dacă sunt comestibile sau toxice.


(sursa fotografie Our world of Wonder)

Chiar înainte de a primi Herbarium și de a vedea propunerea pentru confecționarea presei, căutasem pe internet o modalitate de confecționare a presei pentru flori. Până atunci le tot presam în dicțioarele noastre uriașe, dar cu timpul am văzut că se pătau foile. Sigur că aș fi putut introduce foi de sugativă ca să nu se mai păteze, dar am vrut să avem și să poată folosi copiii singuri, o presă dedicată plantelor.

Mai jos e modelul găsit de mine și tare am mai râs când am văzut că se potrivește cu sugestia Corneliei. După cum se vede presa este foarte simplu de creat, așa că am hotărât să ne facem și noi una.

Pentru că eu sunt prinsă cu bebe, tati s-a ocupat de confecționare. A cumpărat placaj de plop din Hornbach, a tăiat două bucăti egale de mărime A3, le-a găurit pe margini și a adăugat suruburi și piulițe. Nimic mai simplu. În interior puteti folosi carton și hârtie pentru a presa plantele sau frunzele; practic face un sandwich cu etaje din carton, hârtie/sugativă și flori.Și cu siguranța va fi mai ieftină decât una cumpărată.

Presa noastră a ieșit așa.

Cărțile din fotografii:

1. Lili, printeșa florilor, Daniela Drescher, editura Univers Enciclopedic Junior

2. A year in the wild, Helen Ahpornsiri.O bijuterie de care cu ilustratiile realizate folosind plante presate.

3. Green Guide to wild flowers of Britain and Europe, David Sutton.

Sper ca în următorul articol să reușesc să vă arăt și Frunzarul nostru.

Iar dacă vă place ierbarul Corneliei, o să vă placă și cartonașele alfabet desenate de ea si care sunt disponibile pentru descărcare în magazinul Etsy, alături de Herbarium și de curriculum creat de ea.



Zilele aceste pe rafturile copiilor am lăsat materile legate de botanică, de flori și frunze; cu ajutorul lor Iustin și Ecaterina vor învăța componentele florii, ale frunzei, vor exersa citirea, se jor juca cu plastilină și vor crea proiecte artistice.



1. Părțile florii - cartonașe de nomenclatură Montessori din setul Lecții de Botanică Montessori, ed. Gama


2. Parts of the flowers playdough mats - planșe pentru plastilină cu părțile florii

(sursa fotografie No stress homeschooling)


3. Puzzle lemne stratificat Floare - este un puzzle în 4 straturi care îi învață pe copii organele și părțile unei flori. Se găsește azi (24.06.2020) la un preț fenomenal pe CTF, doar 18 lei. Eu zic să profitați de el!


4. Number flowers - material pentru repetarea numerelor până la 20 de la Fun learning for kids.

5. Proiect de artă Vază cu flori - Paper flower bouquet - filmulet cu instrucțiuni de la Deep Space Sparkle.


Ieri și azi copii au mai exersat citirea:

- Iustin în limba română folosind cuburile de citire Montessori din seria roz de citire (CVC consoană, vocală, consoană)


Ale noastre sunt create după modelul de mai sus, doar că în limba română. Nu le-am pus poza pentru că încă nu am primit bilele de lemn care vin lipite la capete, prin urmare cuburile noastre cad de pe băț. Poate odată o să fac un tutorial cu modul de confecționare al lor, așa cum le-am făcut noi, eu și sotul.


Dacă vă plac cuburile și vi se pare o idee bună de folosire acasă, dar nu vă pricepeți la lucrul cu lemnul sua nu aveti instrumentele necesare, La Adventure in a box aveți informații despre cum vă puteti crea unele din hârtie și găsiți și fișă descarcabilă.

- Ecaterina a repetat si ea citirea și scrierea în engleză a cuvintelor din trei litere, deci tot CVC. Materialul este luat de la Fairy Poppins.com.

Sper că v-au folosit informațiile de aici!

Data viitoare vă arat frunzarul!


bottom of page