top of page

Saptamana Patimilor. Miercuri. Activitati pentru copii


Dacă sunteți curioși ce activități se pot face pentru zilele de LUNI și MARȚI, aici și aici le găsiți.

Dacă însă doriți să vedeți cum am lucrat în 2018 în ziua de miercuri, puteți să vedeți aici.

Ziua de ieri nu a fost atât de plină de activități, am făcut una și bună, dar în mai multe etape; nu pentru că nu aveam idei, ohoho, idei erau multe, dar copiii au avut joacă liberă ore și ore întregi, eu am fost ocupată cu curățenia, mâncarea, desertul și munca mea de acasă de traducere, de planificare etc și, colac peste pupăză, mi-a mai fost și foarte rău. Sarcina avansată deja își spune cuvântul. Am moțăit în timpul Deniei online pe canapea, până când au venit copiii în fugă, urlând și m-au trezit de-a binelea.


Așa...



1) Episodul Trădarea lui Iuda


De dimineață am început cu lectura Evangheliei pentru copii (cum altfel?), din care am citit Trădarea lui Iuda. Pe urmă s-a pornit din senin o discuție referitoare la spânzurarea lui Iuda... pe care evident că nu o așteptam; în carte nu scrie așa ceva. Ecaterina însă auzise versetele din Evanghelia pentru adulți, ascultând CD-ul Biblia povestită copiilor și a venit și mi-a spus. Na, acuma eu nu am abordat niciodată subiectul sinuciderii cu ea, nici nu mi se părea potrivit pentru un copil mic; nu sunt singură că ea a înțeles limpede ce înseamnă cuvintele: S-a dus de s-a spânzurat. Eu nu am stat să investighez ce și cât a înțeles din sintagma asta, de teama de a nu intrat in detalii fără folos, care să o sperie. Însă am dezvoltat discuția și am mers în direcția motivului lui Iuda de a face asta, am discutat despre deznădejde, disperare și ce păcat mare este acesta: deznădejdea că Dumnezeu nu ne mai poate ierta. Ecaterina pomenise de faptul că lui Iuda îi păruse rău de faptul lui și că asta era bine. Eu i-am spus că acolo era mai mult decât părerea de rău, era deznădejdea care l-a împins la moarte. Părerile de rău l-ar fi dus la Hristos și la pocăință și așa ar fi fost iertat.


Știu că de regulă încercăm să-i ferim pe copii de cît mai multe discuții, însă discuția asta a fost o lecție pentru mine cu privire la ce cred eu că gândesc copiii mei, cu privire la ce cred că îi sperie sau nu. Ei bine, Ecaterina a abordat subiectul fără nicio teamă, cât se poate de firesc și mă bucur că i-am răspuns la fel și că am dezvoltat alte discutii de la el.



Pentru activitatea asta ne-am folosit tot de cartea Biblia. Confecționăm și învățăm și am realizat punga și arginții primiți de Iuda. Nu știu de ce le-a preferat Ecaterina, eu sincer aveam alte planuri de activități, mai ales că genul asta de activitate îl făcusem în toți anii trecuți.

Așa că, dacă în anii trecuți am realizat numai bănuții, de data asta am putut realiza și punga pentru arginți. E drept că am ajutat-o la confecționare ei, dar de cusut a cusut-o singură.

Cum am lucrat:


1. Am tăiat un dreptunghi din fetru lila deschis de 27 cm pe 20 cm. L-am împachetat în două și Ecaterina l-a cusut pe margini.

2. Eu i-am decupat romburi din fetru galben și portocaliu și ea le-a cusut în mijloc o mărgea de lemn. A făcut 3 astfel de perechi, pe care apoi le-am cusut de săculeț.

3. La 2 cm de gura săculețului am făcut găuri pentru șnur, am tăiat din 3 in 3 cm.

4. Șnurul e împletit din fir de mohair

La modelarea și pictura bănuților nu am mai făcut poze, dar vă scriu cum am lucrat și pun și o poză cu rezultatul.

Cum am lucrat:

1. Am avut un lut alb de hârtie (pastă de hârtie de modelat) luat din Jumbo cu 6 lei din care Ecaterina a tăiat cu un capac 30 de cerculețe. Cu un pai și cu furculița și-a creat modele pe ei și le-a lăsat la uscat cîteva ore bune.

2. Le-a vopsit cu vopsea acrilică argintiu metalizat și iar le-a lăsat la uscat.






















O altă activitate pe care am pregătit-o, dar la care nu am ajuns a fost cea cu realizarea din hârtie, de data asta, a pungii cu arginti ai lui Iuda. Craftul acesta vine adăugat la caruselul Săptămânii Mari.


Vă las mai jos fotografia și sursa (click AICI pentru a ajunge la lecție):


















2) Episodul Darul Mariei


Alt episod pe care l-am citit a fost cel cu ungerea lui Iisus. Probabil știti scena cu mirul bine mirositor pe care Maria l-a turnat pe capul lui Iisus, plângerea ei și ștergerea cu părul ei a picioarelui Lui.

Ei bine, eu anul asta chiar urmăream să facem activități legat de episodul acesta, dar nu am reușit mare lucru.


O idee de activitate este cea de mai jos, de confecționare a unui recipient pentru depozitarea mirului, asemănător cu vasul de alabastru al Mariei (mă rog, asemănător e un fel de a zice). Eu asta speram să o realizăm, dar n-a fost să fie.


Altă idee este cea a colorării scenei cu ungerea lui Iisus. Noi am avut o variantă de colorare din cartea Cartea mea de colorat din Săptămâna Mare (click pe link pentru a cumpara cartea) și o alta mai laică.



Mai jos aveti imaginea de colorat cu scena ungerii.

O altă idee pe care am descoperit-o pentru ziua de miercuri este aici: un labirint și un

Pe parcursul zilei am mai citit și cartea Sfânta Cuminecare - Darul Împăratului, ed. Via Junior,

iar copiii au ascultat Cd-urile de mai jos:

1) CD-ul Pe ulita copilariei. Povestiri, Paul Simon Esperando (Muzica) - Editura Manastirii Diaconesti Contine 2 CD-uri. CD-urile redau povesti din volumele „Suflet de copil” si „Suflet de crin,” scrise si inregistrate la Manastirea Diaconesti.

Lectura: Monahia Mina Mamaliga

Muzica: Paul Simon Esperando

Grafica: Ilinca Tota

Editura Bonifaciu


2) CD-ul Poezii duhovnicești este la fel realizat de Mănăstirea Diaconești


Mai jos am atașat și cărțile scoase la Mănăstirea Diaconești, cărti cu poezii și pilde pentru copii, dar și pentru adulți :)

Noi cam atât am lucrat ieri.

Post cu folos!

bottom of page