top of page

Zoologie pentru copii (3). Regnul Animalia


În ultimele două săptămâni am lucrat numai pe Zoologie și Matematică din motive de organizare. Mi-e mult mai ușor să lucrez doar una-două materii pe zi, decât 4-5, materialele toate cad peste mine și îmi ia mult timp să pregătesc activități pentru doi copii la 4-5 materii și niveluri diferite pe deasupra. Și de vreme ce Iustin participă deja la lecțiile la Zoologie, e și mai bine că folosim doar materialele acelea.


Următoarea lecție la Zoologie (pentru 6-9 ani) conținea prezentarea Regnului Animalia cu cele 9 încrengături: Porifera, Cnidaria/ Celenterate, Plathyhelminthes/ Viermi plați, Nematode, Anelide, Moluște, Artropode, Echinoderme și Chordata.

Primele 8 încrengături intră la Nevertebrate, doar Chordata intră la Vertebrate, dar și ea, la rândul ei se împarte în: Păsări, Amfibieni, Reptile, Mamifere, Pești.


Am căutat materiale printabile pentru această lecție și nu am găsit decât materiale fizice în limba engleză care mă costă cel puțin 200 $. În rest nicio resursă, nimic. Am apelat din nou la Power Point și mi-am făcut singură materialele în limba română, de data asta; pentru că îmi doream să poată fi citite de Ecaterina.


Am creat o planșă de control (vezi cea de mai sus) cu încrengăturile Regnului Animalia, cu fotografii și casete cu informații despre acele încrengături. Apoi am creat alte două planșe de lucru pentru copii, cu ambele se aprofundează și se verifică informațiile reținute de copil.


Prima planșă conține informațiile corespunzătoare fiecărei încrengături în parte, precum și titlul și subtitlul planșei; ea va trebui completată numai cu imaginile corespunzătoare fiecărei încrengături, după ce copilul va fi citit informațiile de pe planșă.




A doua planșă este complet goală, păstrează numai casetele corespunzătoare fiecărei informații și fotografii. Este numai bună pentru a fi folosită la recapitulare. Imaginile și casetele cu informații se vor decupa de pe o coală anume creată pentru acest lucru, iar copilul le va așeza acolo unde trebuie.


Ecaterina a dorit să le lipească pe planșa ei, nicidecum să creeze doar asocierea de imagini-casete cu informații.


Am folosit și planșa de mai jos pentru ilustrarea încrengăturilor și pentru diferențierea animalele vertebrate și cele nevertebrate. Planșa este luată de pe librărie.net, acum 1 an și ceva, cred că a costat 7 lei și are dimensiuni foarte mari. Este publicată la editura Didactica Publishing House.



Am făcut și un joc de asociere și citire cu cartonașe în 3 părți cu cele 9 încrengături ale regnului Animalia.




Alte materiale fizice ce se pot cumpăra în limba engleză:



2. Cartonașe de nomenclatură / Six groups of life 3 part cards




Materiale printabile ce se pot descărca:


1. Our world wide classroom: are o lecție cu link către materiale gratis AICI

3. Pinay Homeschooler are o lecție cu link către materiale AICI. și Aici.

4. Gardenia Montessori: un pachet complet pentru toate lecțiile legate de nervertebrate AICI


Dacă vă interesează un simplu joc de sortare Vertebrate - Nevertebrate, AICI găsiti.



Am dorit să mergem și pe partea de Limbaj și am folosit imagini reprezentative pentru fiecare încrengătură în parte (doar cele din categoria Nevertebrate) și alfabetul mobil.


În loc de Porifera sau Spongieri a preferat să scrie în engleză doar Sponge.

La finalul lecției, am combinat partea de Limbaj (scriere, citire) cu partea de actualizare a informațiilor despre Regnul Animalia și Ecaterina și-a completat Bookletul despre Nevertebrate. Bookletul este o cărticică folosită des în grădinițele și școlile Montessori. De regulă există un booklet de control, completat de profesor, care folosește ca model pentru copii și un booklet gol, care este copia ce se oferă copiilor. Copiii scriu în ea (dacă știu să scrie), colorează și decupează.


Bookletul nostru face parte din pachetul complet luat de la Making Montessori Ours, un pachet foarte folositor ca informații și fișe pentru copiii din clasele primare și nu numai. AICI se găsesc materialele.

bottom of page