top of page

Zoologia pentru copii (2). Cele 5/6 Regnuri

Dacă doriți să vedeți prima noastră lecție de Zoologie despre cele trei domenii: Archaea, Bacteria și Eukarya, citiți aici.


Azi de dimineață am continuat cu lecțiile de Zoologie, urmând manualul Montessori pentru nivelul 1 primar (6-9 ani).

Am recapitulat cu amândoi copiii informațiile din lecția trecută despre cele trei domenii: Archaea, Bacteria și Eukarya, au refăcut, pe rând, planșa despre cele trei domenii, pe care am creat-o pentru această lecție, de data asta fără să le mai las la dispoziție planșa model, pentru a vedea dacă reușesc să facă asocierile în mod corect.

Dacă vă interesează materialul și modul cum l-am folosit noi la predarea informațiilor, vedeți linkul de mai sus, care vă duce la lecție.



De ce am recapitulat și cu cel mic (4 ani 6 luni) dacă lecția nu era pentru nivelul său de vârstă?

Iustin a fost de mult ori prezent pe lângă noi în timp să făceam lecțiile cu Ecaterina; unele informații le-a reținut în timp ce se juca pe lângă noi, apoi la părțile ma interactive din lecție, la întrebări și răspunsuri a dorit să participe și el. Inițial i-am spus că sunt lucruri pe care le va învăța mai târziu, dar tot stând pe lângă noi și tot dorind să participe, l-am lăsat să participe, fără să am însă pretenția ca el să rețină informațiile.

Surpriza face că, tocmai el, a fost cel care a reținut mai bine informațiile și cel care a dat răspunsurile corecte la întrebările pe care i le adresam Ecaterinei.


Ce informații am recapitulat?


- împărțirea organismelor de pe Pământ în cele 3 domenii: Archaea, Bacteria și Eukarya

- Archaea și Bacteria sunt organisme unicelulare ( au corpul format dintr-o singură celulă)

- Bacteriile pot fi folositoare și periculoase

- Bacteriile pot avea diferite forme: de sferă, spirală, de pufuleți (cum le-a descris Ecaterina)

- Eukarya sunt organisme pluricelulare

- Din domeniul Eukarya fac parte: plantele, animalele, fungi



Pentru a dezvolta cunoștiințele despre Domeniul Eukarya, m-am folosit de câteva slide-uri găsite pe internet, pe care le-am listat. Domeniul Eukarya, cel care conține organisme pluricelulare, se împarte la rândul lui în cele 4 încrengături: Protista, Fungi, Plante, Animale. Eu nu le-am citit copiilor decât una-două informații de pe ele, am dorit mai mult să aibă ilustrate exemple din fiecare încrengătură.

Protista a fost cea care ne-a cam încurcat, pentru că algele nu intră la încrengătura Plante, ci la Protista și asta a fost o surpriză pentru ei.


La încrengătura Fungi am inclus ciupercile și mucegaiul.

Am trecut la prezentarea celor 5/6 Regnuri Animale:

1.Archaea

2. Bacteria

3. Protista

4. Fungi

5. Plante

6. Animale


Am văzut că unele materiale Montessori pe Regnurile Animale prezintă, în loc de cele 6 regnuri animale de mai sus, doar 5; unde Archaea și Bacteria vin prezentate sunt forma Regnului Monera. Avem materiale pentru ambele, așa că le-am folosit pe ambele și am explicat unde era cazul.


Am început cu prezentarea celor 6 Regnuri Animale, folosind materialele luate de la Making Montessori Ours. Practic aceste materiale sunt o mare parte (aproape jumătate) din materialele ce se folosesc pe Zoologie la nivelul 6-9 ani.


După ce am făcut prezentarea fiecărei încrengături în parte, după ce am discutat informațiile din căsuțe și am oferit exemple pentru fiecare din ele, i-am oferit Ecaterinei planșa de control (adică cea de sus) și planșele de completat (cele de jos), atât cea semicompletată, cât și cea goală, la care ea trebuia să introducă toate informațiile.



Aceleași informații le-am recapitulat folosind de această dată materialele de la Elementary Observations (văd că nu mai apar pe pagină).

Pagina asta e super pentru idei de lecții Montessori pentru clasele primare.




Pentru că materialele de la pagina mai sus menționată nu sunt disponibile momentan, vă las alt link de unde puteti lua ceva asemănător: Three Little Rascals.



La final ne-am jucat cu cartonașe în 3 părți cu cele 5 regnuri animale:



Dacă doriți slide-urile cu prezentarea fiecărei încrengături, le puteți descărca de aici, mai jos.


Ecaterina 6 ani și 5 luni

Iustin 4 ani si 6 luni

bottom of page