top of page

Copiii florilor. Tutorial confectionare papusi (1)


Din vara trecută am început să cumpăr păpușele copiii florilor, marca Ambrosius din dorința de a le oferi copiilor păpuși mai frumoase, mai calitative, pentru a le oferi alternative la păpușile din comerț, în special la cele Barbie, pe scurt pentru a le încuraja gustul pentru frumos.

Păpușele sunt mici și destul de scumpe pentru buzunarul meu (mai ales că nu se găsesc de cumpărat pe site-uri din România, deși producătorul este român) și cred că nu mi-aș fi permis să le iau vreodată dacă nu le găseam la reducere pe un grup de jucării. Cu toate astea, cumpărând mai multe, tot au ieșit scump. Mai ales că sunt peste 100 de feluri de păpușele, fiecăreia îi corespunde câte o floare pentru fiecare anotimp.





Am mai încercat în trecut să confecționez păpuși din lână netoarsă, dar nu am avut lână de merinos, numai lână țurcană și am abandonat proiectul la mijloc.


Aici este cartea cu indicații privitoare la confecționarea zânelor din lână netoarsă pe care am cumpărat-o acum un an de pe The book people.co.uk.


Mai sus sunt primii pasii necesari pentru crearea unei astfel de zâne.

Păpușele de la Ambrosius nu sunt păpușele din lână netoarsă, mai degrabă din fetru, deci se vor confecționa diferit. Eu însă nu am am acces la modul în care lucrează cei de la Ambrosius și cumva am combinat toate informațiile pe care eu le-am găsit în carte și pe internet privitoare la confecționarea unor astfel de păpuși.

Acum 1 săptămână am reluat proiectul și am dorit să creez păpușele pentru amândoi: un băiat și o fetiță: Băiatul-Păpădie și Fetița-Margaretă.


Nu am făcut deloc poze la modul de lucru al băiețelului, pentru că nu știam dacă v-a ieși, dar am făcut poze la cum am lucrat floarea băiatului și a fetiței și pe acelea vi le pot arăta cum le-am lucrat. Nu sunt profesionistă, mai mult, e prima dată când fac așa ceva, așa că se poate să nu fie ceva mai bune variante de confecționare. Nici măcar să cos bine nu știu :))


TUTORIAL PĂPĂDIE/ALBĂSTREA


Eu le-am confecționat pe ambele folosind aceleași tehnici, doar pentru că aveam un model de lucru la păpădie și nu știam altul pentru alte feluri de floare; așa că am căutat un model de floare care să semene cât de cât cu păpădia (cea din fetru) și am găsit că gerbera și albăstreaua semănau.


Materiale necesare:


1. Lână netoarsă de culoare verde (eu am avut doar verde crud)

2. Sârmă plușată

3. Foarfeci

4. Fetru verde, galben închis și deschis (pentru păpădie), albastru deschis și închis (pentru albăstrea)


Pas 1

Luați un fir de sârmă plușată, măsurați 9 cm și tăiați; va fi tulpina florii.




Pas 2

Luați puțină lână netoarsă de culoare verde și începeți să înfășurați firul de lână pe sârmă. Nu vă faceți griji dacă se mai observă sârma, pentru că veți repeta procesul de înfășurare de câteva ori. Nu doriți să se răsucească firul de lână în mână, înainte de a-l înfăsura pe sîrmă, în felul acesta va aluneca. Eu am ținut firul de lână cu mâna stângă și am rotit sârma plușată cu mâna dreaptă ca el să se înfășoare fără să se răsucească.

Dacă nu ați înțeles din explicațiile mele procedeul, priviți aici indicațiile din cartea de care vă scriam mai sus.


Așa arată firul meu înfășurat. La el eu am tot adăugat fâșii lungi de lână. Mai jos vă arăt cum desfac fire lungi de lână din el, fără să trag tare și fără să tai.

Pasul 3


Am decupat un cerc din fetru verde cu diametrul de 3 cm care va fi caliciul florii. În interiorul cercului am făcut o gaură, după care am introdus tulpina prin acea gaură.


Pasul 4


Am desenat pe foaie albă modele de frunzulițe, le-am decupat și le-am folosit ca șablon pentru decuparea celor din fetru. Am trasat forma frunzei cu markerul negru pe fetru verde și le-am decupat. Cred că am decupat vreo 12-15 frunzulițe.

Pasul 5


Am cusut întâi fruzulița creându-i un pliu, după care am cusut-o pe tulpină. Tot așa am făcut și cu celelalte frunzulițe.


Așa arată tulpina cu frunze cusute pe ea.



Pasul 6



Măsurați un dreptunghi din fetru cu lătimea de 2,5 cm și lungimea de 8 cm. Decupați. Eu am ales să fie albastru deschis. Apoi din albastru închis am măsurat un alt dreptunghi cu lățimea de 2,5 cm și lungimea de 30 cm. E necesar să aveți fetru moale măcar la partea lungă de 30 cm pentru a se putea rula și tăia ușor. Eu am folosit resturi de materiale și am folosit fetru tare la partea de interior si fetru moale la cea lungă, de exterior.



Pasul 7


Înfășurați mai întâi partea de fetru scurtă (8 cm) în jurul părții de sus a tulpinii. Aveți grijă să fie și caliciul verde din fetru acolo, la baza fetrului albastru. (Eu la păpădie am ținut cont, dar la albăstrea am uitat și a fost mai greu de pus, a trebuit să-l tai, să-l așez și să-l cos la loc.)

Înfășurați cât de strâns puteți, având grijă ca la mijloc să fie tulpina, chiar să se poată vedea vârful tulpinii privind de sus.



În poza de mai jos se vede că fetrul nu era bine strâns, cred că am reluat înfășurarea asta de câteva ori pentru că tot scăpa. După ce ați înfășurat bucata de fetru de 8 cm, țineți strâns și începeți să o înfășurați pe cea de-a doua, cea de 30 cm, la fel de strâns.


Pasul 8


După ce ați înfășurat fetrul trebuie să-l legați cu o ață tare; e bine dacă aveți una pentru macrameu, eu n-am avut și am triplat ața normală, după care am legat baza fetrului înfășurat, așa cum apare în poza de mai jos.


Pasul 9


Începeți să coaseți caliciul din fetru verde de fetrul colorat rulat pentru a da formă și pentru a fixa floarea. Coaseți cu pași mici și ață verde ca să nu fie foarte evidentă cusătura.

Pasul 10 (Ultimul)


Începeți să tăiat fetrul rulat, în direcția în care a fost rulat și doar un strat odată, la o distanță de jumătate de cm. După ce ață tăiat tot fetrul rulat și ati ajuns la interior, începeți să desfaceți cu degetele petalele din fetru colorat.


Așa arată albăstreaua mea făcută pentru păpușa Ecaterinei. Am realizat două flori, una mai mică de 8 cm, alta de 22 de cm, le-am cusut una de alta și ele vor fi cusute în mânuța păpușei, dar vor fi mult mai înalte decât ea.

Păpușa încă nu am început-o, dar o să o fac zilele astea și pe ea și vă voi pune pașii la fel ca la floare, ca să aveți un model.

Modelul după care m-am luat eu și cu care nu am reușit să o fac să semene este cel din fotografia asta:


Sunt atât de frumoase păpușile florilor, încât nu ai cum să nu îți dorești să ai una!

bottom of page