Universul. Sistemul Solar (2)
Prima parte a lecțiilor noastre despre Univers o puteți citi aici.
În partea a doua a lecțiilor despre Univers ne-am reamintit faptul ca Soarele este o stea, nu o planetă.
Am citit din cartea The Magic School Bus lost in the Solar System, ed. Scholastic, informații cu privire la soare, cum ar fi formarea Soarelui. Am continuat cu planetele Mercur si Venus. Am vorbit de etimologia numelor planetelor, despre ce găsim pe planetă, am discutat despre norii de sulf (galbeni) ce înconjoară planeta Venus si de efectul de seră ce îl produce.
Nu am vrut să citim despre toate planetele; astept să reintroduc progresiv șirul planetelor, pentru ca ea să le poată reține ordinea.
În sensul asta am folosit și cartonașele de nomenclatură din Lecțiile de Astronomie de la editura Gama, mai exact cartonașele despre cele trei planete din Sistemul Solar.
Cartea The magic school bus face parte dintr-o serie de cărți de știință pentru copiii de clasele primare. Conține multe informații, redate într-un mod accesibil, ilustrații detaliate și un dialog mai mereu haios între domnișoara Frizzle și elevii ei. Copiii vor cunoaște îndeaproape lumea științei, pentru că domnișoara îi duce în călătorii fantastice (în interiorul corpului, în spațiu, pe fundul mării șamd). E. îi plac foarte mult cărțile din această serie.
Mai jos este un filmuleț cu lectura și interiorul cărții:
Am mai pomenit si de mișcarea de revoluție si cea de rotație a Pământului, unde am folosit tot cartonașele din setul Lecțiilor de Astronomie de la editura Gama si figurinele noastre Safari.
Atunci când vom relua lecțiile de astronomie, voi avea grijă să discutăm și despre componenetele Soarelui. În sensul acesta tot setul de cartonașe din Lecțiile de Astronomie ne vor ajuta.