top of page

Numerele de la 11 la 20


Marti

16 octombrie 2018

Ecaterina 4 ani si 11 luni

Iustin 3 ani

Azi am lucrat a doua oara cu numerele de la 11 la 20; am considerat necesara o reluare pentru ca ultimele dati parea nedumerita si chiar imi spunea ca nu intelege - asta acum mai multe saptamani sau luni.


Am dorit sa o ajut sa inteleaga mai bine modul de formare al numerelor de la 10 la 20, asa ca mi-am revizuit materialele si am mers de data asta pe modelul de lectie propusa tot de Camelia de la Mic atelier de creatie si ... a dat rezultate!! Ori din cauza ca modelul ei e era mai bun, ori ca nu era varsta potrivita pentru Ecaterina cand am inceput noi, ori lectia mea nu era buna, nu stiu care, dar ma bucur ca acum a dat rezultate si ea a inteles!

Si atat de bine a inteles ca am lucrat intre o ora si o ora jumatate si ar mai fi facut ea multe, dar era deja ora 8 cand noi pregatim rutina de seara.



Cum a decurs activitatea noastra?


1. Mai intai le-am citit amandurora poeziile cu numere din cartea Mama Gasca te invata numerele, editura Litera.



2. Apoi le-am pus pe masa cartonase cu numere si bastonasele din margelute (folosite in pedagogia Montessori pentru invatarea numerelor) si i-am rugat sa-mi asocieze cartonasul cu bastonasul.

Initial s-au certat si impins care sa fie primul, dar le-am luat materialele de pe masa si le-am spus ca vom incepe activitatea numai cand unul din ei va hotara ca doreste sa fie generos, mai iubitor si sa cedeze celuilalt intaietatea. Intr-un minut Iustin a strigat: "Eu vreau!" Si asa am putut incepe activitatea.





Prima a lucrat Ecaterina si a rezolvat foarte repede activitatea, mai ales ca bastonasele cu margele erau deja asezate in ordinea crescatoare, dar am provocat-o sa le verifice potrivirea prin numararea margelelor de pe bastonase.

Sunt foarte mandra ca Iustin a avut rabdarea necesara sa astepte pana ce sora lui ducea activitatea la bun sfarsit; pentru mine va fi o mare realizare daca voi reusi sa-i ajut sa isi astepte randul cand unul din ei lucreaza, pentru ca de regula sunt foarte nerabdatori.


Cu Iustin am ales sa lucrez pe cartonase doar pana la numarul 5, urmand ca mai tarziu sa inaintam.


Ecaterina s-a plictisit teribil pana cand Iustin a facut asocierea celor 5 cartonase cu cele 5 bastonase cu margele si mereu simtea nevoia sa-l corecteze cand el alegea bastonasul gresit. S-a abtinut numai cand am atentionat-o ca nu va mai participa la activitati daca nu inceteaza.

Cartonasele le puteti descarca gratis de pe The helpful garden.

Aici puteti vedea modul in care Camelia arata pas cu pas confectionarea acestor bastonase, iar aici puteti vedea cum sa va confectionati un suport pentru aceste bastonase.


3. Cu Ecaterina am trecut la urmatoarea etapa, am pus pe masuta 2 cosulete. In primul am asezat toate cifrele de 1, de care urma sa avem nevoie pentru a forma cifrele de la 11-20, iar in cosul al 2-lea, am asezat cealalta jumatere din fiecare cifra. Numerele le-am modelat din argila polimerica, dupa modelul celor date de Camelia.


Eu am asezat pe masa toate cifrele de 1, am vrut sa fac asta pentru ca perechile de cifre erau in aceeasi culoare si am dorit sa le asez eu in ordine, apoi am rugat-o pe Ecaterina sa completeze numerele.



De fiecare data cand completa un numar, spre exemplu: numarul 11 alegeam sa il descompunem, sa vedem din cine e format: din numarul 10 si numarul 1. Deci daca la numarul 10 adaugi 1, obtii 11. Am facut asa pentru toate numerele, inclusiv 19. In felul asta, ea a inteles si mai ales, a vazut concret cum se formeaza numerele din doua cifre. De la numarul 14 numara si explica singura procedeul.




4. Am trecut la urmatoarea activitate ce presupunea numararea bulinelor si potrivirea cifrelor in dreptul acestora.


Rotita se poate descarca de aici.


5. Am facut exercitii de adunare si pentru ca nu am gasit ghindele culese duminica trecuta, am folosit piese Lego despre care am zis ca sunt frunze. Initial nu mi-am dat seama ca exercitiul este unul de aflare a cifrei necunoscute, asta am realizat numai cand ne-am pus efectiv la lucru.

I-am spus sa puna in prima casuta numarul indicat de ghinde si apoi sa aseze numarul necesar de "frunze" pentru a ajunge la 10. Eram hotarata sa renunt pe loc daca nu ar fi inteles, pentru ca imi dadusem seama ca ii dadeam un exercitiu de scoala, peste nivelul ei.

Surpriza mea imensa a fost ca a inteles si mai ales ca parea sa faca calcule in cap si sa spuna numarul care lipsea, inca inainte de a aseza frunzele.


Cartonasele se pot descarca dand click pe imaginea lor pe pagina Laviniei In my world.

6. Azi am luat din librarie si cartonasele Jocuri cu numere. Scrie si sterge de la editura Gama. Ei, daca pana atunci era pe punctul de a spune Gata! Nu mai facem! Am obosit!, cand a vazut cartonasele laminate si carioca lavabila, abia am tinut-o sa nu sara pe ele. Pe toate a dorit sa le faca, atat de nerabdatoare si curioasa a fost! Si pentru ca era deja ora 20 seara, nici pozele nu sunt foarte clare; Iustin se baga si el sa vada ce face Ecaterina.

Setul contine:

• 40 de fise colorate cu jocuri cu numere pana la 30 • compararea intre elementele unei multimi • siruri de numere, comparatii intre numere • numararea din 2 in 2 • numere pare/impare

• labirinturi • rezolvarea adunarilor/scaderilor simple, cu ajutorul imaginilor

Pe cartonasul de mai sus sunt exercitii de scadere, exercitii de genul acesta nu am lucrat cu ea, numai de adunari, cu toate aste a inteles foarte repede notiunea de scadere si a facut repede calculele.

Cam asa a decurs discutia pe marginea unui exercitiu de scadere:


Ecaterina au am 5 prajituri si mananc 4 dintre ele. Cate mai raman?

Iar ea a raspuns fara sa clipeasca: Una! Dupa care a scris numarul 1 pe cartonas.


7. Cum unele cartonase aveau sarcina de a nota cifrele pe ele si cum Ecaterina era cam nemultumita, pe alocuri frustrata ca nu le stie scrie, i-am propus sa exerseze scrierea lor in cartea Wipe and clean. Writing numbers de la editura Usborne.



8. Cu Iustin am incercat sa schimb materialele si pentru ca el e innebunit dupa masini, am asezat cuburi de lemn cu numerele de la 1-5 si i-am propus sa asezam tot atatea masini cate arata numarul cubului. Eu am numarat, eu am aranjat, el era nemultumit de aranjament si le muta la randul lui. N-a mers deloc.



9. Asa ca am trecut la altceva: am dat numere aceste in forma de sosea pe care sa mearga cu masinile si care i-au placut enorm si i-a mai placut sa scrie si el cu carioca lavabila forma numerelor.

A scris intruna pe ele si ma intreba daca mai am si altele, pana m-am prins ca ii pot satisface entuziasmul acesta legat de scris folosind aceeasi carte cu numere a Ecaterinei. Ultima parte a activitatilor Iusti a facut-o cu tati si era bucuros nevoie mare, chiar neasteptat de bucuros si dornit sa scris litere! Asta m-a mirat si ma bucurat, pentru ca Ecaterina numai dupa 4 ani a manifestat interes.





bottom of page