top of page

Flori de primavara. Recomandari de carte pentru copii


Ca de obicei, sunt mereu în întârziere cu postările, încât uneori mă întreb dacă mai are rost să le postez. Dar mă consolez cu gândul că poate, la anul, vor fi de ajutor cuiva.

Lista cu cărţi de mai jos, în proporţie de 90%, am folosit-o la lecţiile de acasă, restul de 10% sunt cărţi de pe lista cu ce dorim să cumpărăm.

Lista noastră cu cărți

A. Cărţi de ficţiune

1. Zânele florilor. Uşile fermecate, Cicely Mary Barker, editura InfoDar

2. În căutarea zânelor florilor, Cicely Mary Barker, editura InfoDar

3. Grădina fermecată - carte cu stickere, Cicely Mary Barker, editura InfoDar

4. Zânele florilor se pregătesc de bal, Cicely Mary Barker, editura InfoDar

5. Flower Fairies of the Spring, Cicely Mary Barker,



Cicely Mary Barker este o ilustratoare engleză care s-a născut în 28 iunie Croydon, Surrey, cunoscută pentru seriile sale de ilustraţiile cu flori şi zâne ale florilor şi pentru prima sa carte Flower Fairies of the Spring publicată în 1923. Barker era pricepută în lucrul cu acuarele, pasteluri, culori ulei, dar şi cu peniţa şi cu cerneala. Kate Greenaway şi Pre-rafaeliţii au fost principalele influenţe. Chipurile zânelor florilor sunt inspirate de copiii în preajma cărora trăia, iar florile, arborii şi peisajele erau reproduceri elegante ale realităţii.

Veţi vedea că aceste cărţi pot fi folosite nu doar primăvara, ci şi vara, toamna sau iarna, la activităţi legate de copaci, grădină, păduri, lunci, chiar şi la alfabet. Dacă nu ştiaţi există o serie de 8 cărţi mai mici sau o carte-colecţie ce le include pe toate:


1. Flower Fairies of the Spring

2. Flower Fairies of the Summer

3. Flower Fairies of the Autumn

4. Flower Fairies of the Winter

5. Flower Fairies of the Trees

6. Flower Fairies of the Garden

7. Flower Fairies of the Wayside

8. A Flower Fairy Alphabet



Camelia a scris la Mic atelier de creaţie despre activităţile realizate cu fiica ei pe marginea cărţilor autoarei Cicely Mary Barker şi a postat şi imagini din interiorul lor; e o adevărată plăcere să-i citeşti articolele:


1. Articolul unde a folosit cărţile cu poveşti aici

(sursa Mic atelier de creaţie)

2. Articolul cu cărţile cu activităţi aici

(sursa Mic atelier de creaţie)

7. Hana in the time of the tulips, Deborah Noyes, ilustrator Bagram Ibatoulline.

M-au cucerit definitiv ilustraţiile acestea ale rusului Bagram Ibatoulline, au ceva vechi, ceva din picturile secolului al XVII-lea, au un joc de lumină şi întuneric aşa cum am văzut la Rembrandt.

Cartea ilustrează povestea unei fetiţe, pe nume Hana din Olanda secolului al XVII-lea, o Olandă ce trăieşte mania lalelelor, care de la o zi la alta capată valoarea aurului. Tatăl fetei, vrăjit de această mişcare naţională, nu mai are timp pentru fiica lui şi devine tot mai distant şi rece. Când nenorocirea apare, când lalelele se devalorizează peste noapte, Hana realizează că ea va trebui să-i arate tatălui că toate lucrurile importante - dragostea familiei, încrederea pe care ea o are în el - nu au pierit.


8. Legendele florilor, editura Didactica Publishing House

Este o carte cu ilustraţii ce înfăţişează flori reale şi cu câte o legendă ce povesteşte despre naşterea/apariţia florii. Sunt legende despre flori de primăvară (ghiocel, zambilă, lalea, narcisă), flori de vară şi de toamnă (macul, floarea-soarelui, crăiţa).


9. Cele mai frumoase poveşti de Sibylle von Olfers, editura Univers Encilopedic Junior

Cartea cuprinde poveşti în versuri:


- Copiii rădăcinilor

- O poveste cu iepuraşi

- Mica prinţesă în pădure


Prima spune povestea anotimpurilor. Iarna, copiii rădăcinilor dorm sub pământ, dar atunci când vine primăvara, Mama Natură îi trezește ca să picteze gâzele și gândăceii. Vara, ei se joacă plini de voioșie prin câmpii, iazuri și livezi. A doua poveste dezvăluie peripețiile unor copii pierduți în pădure și găsiți de o iepuroaică inimoasă. În cea de-a treia poveste, o prințesă se întâlnește cu prietenii ei din pădure. Aflate la granița dintre realitate și imaginație, poveștile oferă o călătorie într-o lume feerică, captivând generații de copii din întreaga lume.

Noi am folosit doar prima poveste.


10. Miss Rumphius, Barbara Cooney

Camelia de la Mic atelier de creaţie i-a făcut o recenzie şi după ce am citit-o, am ştiut că e imperativ să o cumpăr. Iar motivul nu a fost tematica florilor, ci mesajul superb şi adânc pe care cartea îl transmite. Şi aşteptările nu mi-au fost înşelate.

Tu ce faci să înfrumuseţezi lumea din jurul tău?


11. Grădina secretă, Frances Hodgson Burnett , editura Didactica Publishing House

Mary Lennox isi pierde ambii parinti in India si este trimisa la Misselthwaite Manor, sa stea cu unchiul sau in Yorkshire, Anglia. Lordul Craven este o persoana neprietenoasa, dar bogata. Viata micutei Mary este trista, ingreunata si de prezenta Doamnei Medlock, guvernanta cea severa. Isi gaseste niste prieteni de nadejde in Martha, tanara servitoare care o indrageste, Dickon, fratele ei, care poate vorbi cu animalele si face sa rodeasca orice bucatica de pamant, si Colin, baiatul care a renuntat la dorinta de a trai. Mary are tot felul de aventuri si descopera o gradina secreta, ce a fost incuiata de la moartea matusii sale, cu multi ani in urma. Gradina secreta este o poveste minunata despre prietenie, determinare si perseverenta.

Noi avem varianta în limba engleză de la editura Usborne, care a fost citită și răscitită și căreia Ecaterinei îi place foarte mult acum la 4 ani jumate (o preferă de la 3 ani).


Cum am folosit-o pentru tematica primăverii?

Nu intru în detalii, asta va fi subiect pentru o altă postare. Vă spun doar atât: în primăvară grădina devine un Paradis, dar nu așa din senin, ci datorită grijii copiilor.

12. Călătorie prin ierburi şi lumină, Iulia Iordan, ilustrații de Cristiana Radu, editura Cartea Copiilor

Faceți cunoştinţă cu Luli, o fetiță care iubește natura și secretele acesteia. Azi a primit o misiune importantă de la mama ei – să culeagă tot felul de flori și frunze de prin grădină și din împrejurimi. Hai să o urmăm! Colindând câmpii, fâneţe, lanuri, păşuni şi grădini, Luli şi Norocel, căţelul său jucăuș, îţi vor împărtăşi din tainele plantelor şi florilor. Vei afla lucruri interesante despre cântece, jocuri sau obiceiuri lăsate de bunici și străbunici.


• Informații și fișe botanice despre plante: busuioc, cicoare, sânziene, păpădie, trifoi, pătlagină, floare-soarelui, urzica.

• Jocuri, ghicitori, zicători, rețete


Călătorie printre ierburi şi lumină este prima carte publicată, inedită prin felul în care îmbină latura educativă cu povestea. Cartea ne prezintă, într-o manieră interactivă, universul aparent banal al câtorva plante cu care ne întâlnim zilnic. Găsim informaţii folositoare despre utilizarea lor, idei de diverse activităţi sau jocuri pentru copii şi ne sunt amintite, într-un mod captivant şi jucăuş, semnificaţiile din cultura populară românească ale fiecărei plante în parte.


Ce spune autoarea despre carte?


„Călătorie printre ierburi și lumină” este o combinație de joacă, experiment, poezie și poveste. Se adresează copiilor între 6 și 11 ani, dar cred că va fi iubită și de cei mai mici, chiar și doar pentru ineditele, dar potrivitele ilustrații ale Cristianei Radu. Cartea este concepută în așa fel încât copiii s-o poată citi și folosi singuri, fără îndrumarea unui adult. Dar eu o văd și ca un bun instrument auxiliar pentru orele de cunoașterea mediului în ciclul primar, datorită informațiilor și ilustrațiilor prietenoase, dar și pentru că implică un grad de interactivitate nu numai a copilului cu cartea, dar și a copiilor între ei, prin jocuri și experimente.


Îmi place să cred că Luli este și o carte de folclor pentru cei mai mici cititori, prin poveștile și versurile vechi românești inserate din loc în loc. Sper să le placă și să-i determine să caute de unii singuri și altele.


O lectură ca la carte ar fi totuna cu o lectură practică, în natură, de aceea poate cititorii ar avea nevoie de alte câteva „instrumente”: bicicletă, lupă, atlas botanic, coșuleț, săculeți, carnet și creion, ierbar, sticluță de strâns rouă și multă curiozitate.

13. The Dandelion seed, Joseph Anthony, ilustrator Cris Arbo

Consider the dandelion. It lives life fully, flies with beauty, survives storms, endures darkness, never gives up. It is one of nature's greatest success stories. Like dandelions, each of us can make the world a brighter place. The trick is to bloom right where we are. Back matter includes information and activities about dandelions and weeds, seed dispersal, and the theme of courage, patience, and perseverance.

Cartea îi învață pe copii cum să planteze bulbi, semințe, răsaduri și cum să-și îngrijească apoi grădina. Ilustrațiile lui Lois Ehlert sunt vii și prezintă florile grupate pe culori, culorile curcubeului.

B. Cărţi de nonficţiune (enciclopedie, atlas, carte de referinţă etc)

Această enciclopedie este un ghid valoros ce curpinde peste 750 de flori sălbatice din întreaga lume, printre care arbuşti, plante acvatice, cactuşi, plante medicinale, muşcate, trandafiri şi vegetaţie de baltă. Conţine peste 1.700 de ilustraţii botanice avizate de specialişti, fotografii şi mape colorate. Foarte greu se mai găseşte acestă carte, dar este nemaipomenit de folositoare.

Cu ajutorul ei identificăm florile de pe câmp şi din păduri, aflăm perioada de înflorire şi locurile unde acestea cresc. Mai jos am postat doar imagini cu florile de primăvară pe care le-am studiat noi.


Cartea este împărţită însă pe capitole:


1. Ce este o floare sălbatică? Cuprinde clasificarea plantelor, părţile unei plante, ciclul de viaţă, polenizarea, ecologie, habitate etc.

2. Flori sălbatice din Eurasia şi Africa

3. Flori sălbatice din cele două Americi

4. Flori sălbatice din Australia şi Oceania


Din această carte puteţi afla:

- Despre flori:

O istorie a florilor.

Partile florii.

Cum cresc florile.

Despre polenizare.

Raspandirea semintelor

- Lucruri de cultivat: Cultivarea florii soarelui.

Panselute de iarna. Plante din frunze.

Bulbi de primavara.

O gradina in miniatura.

- Activităţi propuse: Arta florala.

Flori-surpriza.

Trandafiri de hartie.

Presarea florilor.

Folosirea florilor presate.

Flori care dureaza.

- Istoria florilor: Flori norocoase.

Limbajul florilor.

Mituri si legende.

Superstitii legate de flori.

Flori folositoare.

Parfumuri dulci.

Curiozitati despre flori.



3. Primele descoperiri. Floarea, ilustraţii de Rene Mettler, editura ERC Press

Cartea are pagini transparente pentru a face descoperiri uimitoare. Vei descoperi brânduşa, păpădia şi flori rare, vei vedea care este evoluţia lor, de la sămânţă la floare şi de la floare la fruct.



4. Lift-the-flap First questions and answers How do flowes grow?, editura Usborne

O carte în care explicaţiile sunt susţinute de multe clapete sub care se găsesc alte detalii din lumea plantelor. Secţiunile cărţi ne dau informaţii despre cum cresc florile, de ce au plantele flori, de unde vin seminţele, de ce cad frunzele etc. Toate răspunsurile potrivite, într-o formă simplă şi perfect exemplificată grafic se regăsesc în paginile acestei cărţi foarte utile.



5. From seed to plant de Gail Gibbons


6. Wild Flowers, Usborne Spotter's Guide

7. Green guide to wild flowers of Britain and Europe, David Sutton

8. Activităţile mele Montessori. Natură şi botanică, editura Gama

Cu ajutorul activitatilor propuse, veti putea indruma copilul sa descopere primele notiuni de botanica (alcatuirea frunzei, fructului si florii, tipuri de arbori, ciclul de crestere a unei plante etc.).

Caietul contine:

  • idei pentru experimente (de exemplu, observatii legate de nevoia de apa a plantelor);

  • cartonase de decupat;

  • desene de completat si colorat;

  • plansa cu abtibilduri.

9. Micul biolog. Flori, editura Didactica Publishing House

Specii de flori din întreaga lume, cu denumirea populară, dar şi ştiinţifică. Unde le găseşti, cum arată frunzele, florile, perioada înfloririi, tipuri de fructe, toate le descoperi cu ajutorul jetoanelor. Mai jos sunt fotografiate doar plantele cu flori albe, celelalte catonaşe conţin imagini şi informaţii despre flori galbene, roşii, roz/mov şi verde. Cartonaşele sunt prinse într-un fel de pioneză şi glisează, eu am scos o parte de pe pioneză pentru că erau foarte strânse şi alunecau cumva de pe pioneză.


Cardurile incluse în pachet prezintă copacul, alcătuirea rădăcinii, frunzei și florii, alcătuirea fructului mărului, a seminței de fasole, a tuberculului de cartof și a bulbului de ceapă. Termenii sunt grupați pe categorii, în jurul unor noțiuni de bază, și ilustrați prin reprezentări color. Fiecare grup conține: 1 card general pentru “întreg”, cu ilustrația colorată în întregime și mai multe carduri cu elementele constitutive, evidențiate prin culoare pe ilustrația alb-negru.


Pachetul include:

  • 52 de carduri neperforate;

  • 52 de carduri perforate identice;

  • cardurile neperforate conțin o ilustrație și cuvântul care o denumește;

  • cardurile perforate permit detașarea ilustrației de eticheta pe care este scris cuvântul;

  • pe fiecare pereche de carduri (verso) sunt tipărite aceleași informații;

  • pliant cu sugestii de activități.

11. Prima mea enciclopedie. Plantele, editura Rao

Mapa conţine un ghid de desfăşurare a secvenţelor didactice, peste 20 de planşe cu fotografii excelente ale animalelor, florilor, fructelor, legumelor, păsărilor şi insectelor, sute de carduri cu elementele de pe planşă, precum şi buline-recompensă autocolante şi un notes cu invitaţii la întâlnirile cu părinţii şi la serbări.

Camelia de la Mic atelier de creaţie i-a făcut o prezentare detaliată şi a inclus şi fotografii cu toate materialele din mapă. Prezentarea ei mi-a fost în primul rând mie de foarte mare folos, am putut vedea ce conţine şi am fost convinsă că îmi va fi utilă când o voi achiyiţiona, apoi a fost de folos şi grădiniţei, pentru că anul trecut doamnele de aici au folosit-o în lecţiile cu copiii. Vă invit să citiţi articolul Cameliei, pentru că eu nu am postat decât materialele folosite pentru lecţiile cu flori de primăvară, dar la Camelia veţi vedea tot ce conţine mapa.



12. Cartea micul biolog, Anita van Saan, editura Didactica Publishing House

Îți place să te joci în aer liber? Sau îți place să descoperi frumusețile naturii? Pe parcursul anului se produc multe schimbări.

Primăvara - Plantele înmuguresc, pomii înfloresc și semințele germinează. Vara - Câmpuri verzi, căldură mare și ploi calde. Toamna - Se coc fructele, iar frunzele pomilor se veștejesc și cad. Diminețile sunt reci și cade ceața densă. Iarna - Fulgii de zăpadă dansează prin aer. Lacurile sunt înghețate, pomii desfrunziți. Natura se odihnește sub o pătură albp până când Soarele topește zăpada și natura reînvie.

Cartea micului biolog te va familiariza cu aceste schimbări ale anotimpurilor. Parcurge paginile despre primăvară, vară, toamnă și iarnă și vei afla unde și când poți observa animalele, plantele și fenomenele naturale cel mai bine. Pornește la drum de fiecare dată având această carte asupra ta! Compară ceea ce ai învățat din carte cu ceea ce descoperi în grădină în parc, prin păduri, pajiști, câmpuri pâraie.

Cu ajutorul acest13.ei cărţi interesante își încep copiii călătoria lor exploratoare.

Oare ciripitul cărei păsări este acesta? Ce cultură de cereale creşte aici?

De unde vine ceaţa toamnei? Cartea micului biolog oferă răspuns la orice astfel de întrebare, fiind creată după anotimpurile anului.

C. Cărți cu activităţi

1. Mosaic Sticker Flowers, editura Usborne

Este o carte-mozaic, o carte ce pune răbdarea, imaginația și creativitatea copiilor la muncă. Folosind autocolante reutilizabile și modele, copiii vor crea flori și vor decora grădini. Paginile sunt din carton lucios, de aceea autocolantele se pot refolosi, fara a rupe foaia.

Aceasta eleganta carte de colorat prezinta lucrari redand plante cu flori preluate din arhiva Curtis′s Botanical Magazine, cel mai vechi si cel mai respectat periodic de acest tip din lume, publicat de Gradina Botanica Regala din Kew.

Veti descoperi 44 de lucrari pe care le veti putea colora, fiecare insotita de plansa originala a artistului, coloratain acuarela. Desenate dupa modele reale, aceste imagini redau detaliile, culoarea si tonul plantei si va vor inspira sa produceti reprezentari din ce in ce mai exacte, explorand, in acelasi timp, varietatea remarcabila a formei botanice. Pentru cei interesati de botanica si plante cu flori, si nu numai, aceasta carte contine imagini de care sa va bucurati si pe care sa le pretuiti si promite ore de stimulare intelectuala si de placere artistica.

bottom of page