Ce am învățat noi despre cultura din Tahiti
Săptămâna trecută Ecaterina a făcut la grădiniță un colier cu paste și flori și s-a jucat foarte mult cu el. Nu știu cum și de unde, luni dimineața a venit la mine cu colierul la gât și mi-a spus: Mami, uite așa se dansează cu florile astea! Vreau să învățăm despre fetele astea!
Aveam în casă o carte de colorat Desenez păpușile mele tahitiene de la DPH, presupun că a văzut-o, dar de dans nu știu de unde știa, pentru că nu era așa ceva în carte.
Eu de 2 săptămâni nu am mai făcut planificare pentru activitățile de acasă, tot timpul a fost ocupat de joaca liberă în casă și în curte, lectură și joaca cu jucării educative pe care și le luau singuri de pe rafturi.
Așa că luni când Ecaterina a venit cu propunerea, n-am așteptat prea mult, m-am pus pe navigat pe net, am luat notițe și am strâns câteva idei pentru luni seara.
Am început cu crearea unui colier din flori așa cum văzuse ea că au fetele/femeile tahitiene. Am folosit carton colorat simplu și ondulat, sfoară, ac din plastic pentru copii, paie de băut și perforatoare în formă de floare (două modele și două mărimi). Eu i-am perforat cartonul pentru că ar fi fost prea greu pentru ea, în rest a cusut singură florile și a tăiat paiele.
Deși a tăiat și paie pentru colier, până la urmă a renunțat la ele și a făcut colierul doar cu flori. Nu-i plăcea că paiele intrau prin găurile florilor, ar fi vrut să fie cumva separatoare între flori.
Dacă vă interesează să cumpărați ace de cusut din plastic eu am luat de aici. Sunt multe în pungă, dar dacă luați împreună cu prieteni sau pentru grădiniță, se poate împărți costul lor.
Am găsit și aici o altă variantă: ace.
În cartea Descoperim copiii lumii de la editura Aramis am găsit și informații despre copiii din Tahiti.
E o carte grozavă dacă doriți să le arătați copiilor despre alte culturi și etnii.
Aniata este o franțuzoaică din Polinezia. Ea trăiește în Tahiti, o insulă formată din doi vulcani stinși.
Unele plaje sunt acoperite de un nisip negru.
Aniatei îi place să se răcorească în apa rece a cascadelor și, de asemenea, să-și stingă setea cu lapte de nucă de cocos.
În fiecare an, Aniata așteaptă cu nerăbdare luna iulie, deoarece atunci sunt numeroase sărbători, pline cu tot soiul de distracții: cântece, dansuri, concursuri de pirogi.
I-am propus apoi Ecaterinei să facem și noi o păpușă tahitiană. Am găsit un model pe internet și am lucrat după el. Am folosit o rolă de carton (de la hârtia igienică), foi colorate (roz piersică, ceva foarte deschis și maro), hârtie creponată galbenă, lipici, un marker negru. Am lucrat împreună la păpușă, dar ea lipit totul.
Am luat apoi cartea Desenez păpușile mele tahitiene și am citit de acolo informații referitoare la denumirile costumelor tahitiene, mâncare, dans și sărbători.
Informațiile cu care a rămas Ecaterina au fost:
- faptul că locuitorii mănâncă mult pește
- fetele au fuste din frunze
- dansatoarele se numesc vahine si danseaza din șolduri îmbrăcate cu fuste și cu colier din flori/scoici
- insula Tahiti
A colorat și a decorat câteva păpuși.
Am găsit apoi câteva pagini cu tahitian paper dolls / păpuși din hârtie tahitiene. Cred că e modalitate distractivă pentru copii să învețe despre îmbrăcămintea tradițională a diferitelor culturi.
Imaginile le-am copiat pe de Pinterest cu copy-paste, după care le-am listat. Recomandarea mea ar fi fie să listate pe carton sau listate pe hârtie și laminate. Laminate se îndoaie mai greu, dar au durabilitate. Totul e în funcție de copilul care le manevrează: dacă e mai mare și grijuliu pot fi cartonate, dar e mai mic sau doriți să le păstrați și pentru frați e mai bine laminate.
Costumele sunt din Polinezia (include insule precum Tahiti și Hawaii).
Mi-am adus aminte apoi că am încă alte două cărți care ating tema aceasta a culturii tahitiene ilustrată în artă. Asta e pentru mine cum nu se poate mai bine, pentru că încerc să includ mereu arta în tematicile pe care le studiem.
1. Gauguin și culorile tropicelor de Berenice Capatti și Eva Adami, ilustrații de Octavia Monaco, publicată la editura Vellant.
Cartea este despre viața lui Gauguin și despre cum "frumusețea sălbatică a insulelor cu explozia lor de culori, i-a inspirat lui Gauguin tablouri ce au deschis calea artei moderne."
Paul Gauguin părăsește Parisul pentru insulele tropicale și pornește în căutare unui loc sălbatic, vântul, ploile, peisajul și culorile Franței nu-l mai inspiră.
Când zărește încântătoarea coastă a Mataieei, Gauguin decide să se oprească. Iată locul pe care îl căuta.
Dar el nu dorește să locuiască decât în colibă, dorește să învețe să trăiască precum băștinașii, față de care manifestă curiozitate și un soi de admirație:
"Acești oameni care stau zile întregi fără să scoată un cuvânt, contemplând natura și cerul."
"Cu toții cântă mereu, nu fură niciodată, iar ușa mea e veșnic deschisă. Aici, departe de civilizație, ma simt liber, împăcat."
E o carte pentru copii mai mari, cu siguranță. Eu nu i-am citit-o Ecaterinei, dar am folosit-o pentru a-i povesti despre pictorul Paul Gauguin care a pictat oamenii din insulele tropicale.
2. Katie and the sunflowers de James Mayhew este o carte despre care am mai scris și aici. Am folosit cartea doar pentru a-i reamini Ecaterinei de tabloul Câinele roșu al lui Gaugain și de aventura lui Katie în acel tablou.
Continuând pe parte de artă puteți face și un art project care îmbină atât cunoștiintele despre modul lui Gauguin de a picta, cât și pe cele referitoare la insulele tropicale.
Copiii pot desena/picta un peisaj tropical în culori aprinse, puternice, după modelul lui Gauguin.
(sursă fotografie Arte a scuola)
Aici sunt idei de proiecte de artă pe care le puteți face cu copii de orice vârstă. Sunt și postări cu tehnici de pictură folosite în proiectele cu copii.
Am vrut să vadă și dansul tradițional tahitian (more), așa că am căutat pe youtube un filmuleț:
Cam asta am făcut luni seara de la 6 la 9 jumate. Îmi place ce a ieșit. Îmi place că ea a propus asta.
Marți dimineața mi-a spus: Mami, acum vreau să învătăm despre România! Despre costume din România!
Voi ați descoperit vreo cultură cu copiii? Ce idei de activități ati găsit?