top of page

Sistemul solar


Lecțiile despre Sistemul Solar le-am făcut mai demult, dar acum am găsit timp să scriu despre ele și să caut și linkurile cu materiale gratuite.

Am făcut greșeala să încep tematica fără să am cărți, Am pornit cu singura carte pe care o avem în bibliotecă și în care găseam câteva pagini despre planete: Enciclopedia pentru copii de la Ed. Aquila.

Am vrut să-i arăt o imagine cu aranjarea planetelor în sistemul solar și norocul meu că exista una în enciclopedie. I-am reamintit că Pământul e o planeta, e planeta noastră și i-am spus că nu e singura planetă, că mai sunt și altele, împreună cu care formează sistemul solar. M-am gîndit că cel mai bine ar fi să începem cu o activitate de modelaj în plastelină. Am luat negrul cu sclipici pentru fundal și verde pentru planete; pe atunci doar verdele supraviețuise din toate culorile care fuseseră lipite pe pereți sau aruncate în curte. I-am dat forme pentru biscuiți (stele și cercuri) pentru planete și stele. Acum cred că n-aș mai lucra așa. I-aș face o jumătate de kg de plastelină de casă neagră, violet cu sclipici și alte câteva culori pentru planete. Plastelina neagră pe care o aveam atunci îmi pare acum insuficientă.

Având blogul Cameliei ca sursă de inspirație, m-am hotărât să modelez și eu din argilă polimerică planetele, după care le-am înșirat pe un șiret, dar Ecaterina s-a tot jucat cu ele și evident că n-au mai rămas pe șiret.

Am descărcat de aici o imagine de colorat cu sistemul solar, apoi Ecaterina a încercat să asocieze planetele din argilă cu cele desenate de pe foaie.

Nu le știa exact cum trebuie aranjate și mă întreba: Asta cine e? Unde o pun? În plus planetele se mai și rostogoleau, până și-a dat seama cum să le așeze. I-am spus că Soarele e cel mai mare și e galben (că doar de la el vine lumina) și i-a fost ușor să-l rețină după aceea.

Apoi am descărcat de aici imagini ale planetelor, le-am laminat, decupat și le-am așezat pe masă în ordinea lor față de Soare. Am rugat-o pe Ecaterina șă asocieze planetele de fimo cu cele așezate de mine.

Imaginile planetelor se pot lipi pentru a forma un model de sistem solar care cred că este mobil (nu am făcut craftul, deci nu știu exact), puteți vedea ideea aici.

Apoi i-am dat câteva foi pentru a exersa tăierea cu foarfecele.

Fișele de mai sus și alte fișe cu tematica Sistemul Solar pot fi descărcate gratis de aici.

După ce am văzut la Camelia ideea cu covorașul din fetru negru pentru univers, m-a gândit să-l fac și eu, dar nu aveam nici carton negru, nici fetru negru de dimensiuni mari pe care să le putem folosi pe post de planșa a universului, în schimb am găsit o coala de carton albă veche dintr-un proiect gândit, dar neînceput. Culoare neagră acrilica aveam, așa că m-am gândit să-i las pe pitici să se joace cu ea pe carton. Am adus și culoare albastru închis, sclipici și steluțe aurii.

Mai întâi a împrăștiat culorile pe carton, apoi am presărat sclipiciul și stelele cât culorile erau încă umede, pentru a fi sigură că vor rămâne lipite pe cartonul colorat.

După ce am văzut că am cam murdărit măsuța, mi-a venit ideea să facem o activitate practică, aceea de a curăța masa cu buretele, peria, spray pentru spălat ferestre umplut cu apă și săpun. Sincer credeam că se vor distra mai mult, având în vedere cât le place apa, dar azi nu a fost așa.

A urmat o activitate de decupat planetele și lipit pe foaia cu sistemul solar. Am reluat denumirile și i-am reamintit ordinea lor. Am păstrat și etichetele pentru a le asocia, eu citeam de pe etichete și Ecaterina le lipea lângă planeta corespunzătoare.

Paginile fac parte din setul despre Sistemul solar de aici.

Am făcut și ceva exerciții de prescriere folosindu-ne de pagini din același set de mai sus. Paginile de regulă de laminez ca să le putem folosi de mai multe ori și să le poată folosi și fratele mai mic când va fi vremea.

Am comandat cartonașe cu planetele de la Ramona Petrovai și Ecaterina a asociat planetele din fimo făcute de mine cu cartonașele. La unele și-a dat seama pentru că erau asemănătoare, la celelalte am citit eu denumirea planetei de pe cartonaș, iar ea a potrivit planeta din fimo.

Deja începuse să le rețină pe unele din ele: Soarele era cel mai mare și era galben, Marte era roșu, Pământul era albastru cu verde, Saturn avea inel, Neptun era albastru, Jupiter era a doua cea mai mare ca dimensiune.

Mi-am comandat apoi de aici Sistemul Solar.

Și planetele de aici le-am folosit tot pentru asocierea cu cartonașele.

Mă gândeam că o activitate de înșiruit ar fi tare bună, mai ales că aveam deja planetele din fimo, care puteau fi folosite în sensul asta, dar din păcate șiretul folosit de noi era mult prea gros și Ecaterina mai mult s-a enervat.

După ce planșă cea mare s-a uscat, am trecut la pictat bile din polistirean pentru a ne face planetele. Am luat de la magazinul de hobby din Timișoara bilelele, am înfipt bețe de frigărui în ele și ținând de băț am vopsit planetele. Am folosit aceleași culori ca la planetele făcute din fimo, ca să nu o încurc pe Ecaterina. Apoi am trasat pe cartonul mare cercurile planetelor (cam strâmbe) și am rugat-o să le așeze uitându-se în Enciclopedia copiilor de la Ed. Aquila.

Am făcut apoi un carusel din bilele de polistiren. Am folosit ață de la magazinul cu articole pentru pescari pentru a lega bilele de bețele de lemn.

O altă activitate pe care am făcut-o a fost cea de secvențialitate. A fost foarte greu pentru ea până să înțeleagă ce are de făcut, mai ales că a fost prima dată când am făcut așa ceva, dar de îndată ce a înțeles, a mers totul mult mai ușor și i-a și plăcut. Din ce îmi amintesc cred că i-am explicat ideea secvențialității folosind numere, am numerotat planetele diferite cu câte un număr și atunci a înțeles că este un pattern care se repetă. De aici puteți lua activitatea.

Am mai lucrat pe câteva printables, dar nu am fotografiat procesul, nici lapbook-ul despre Sistemul solar. Dar vă las mai jos linkul cu materialele pe care am lucrat.

Aici este un pachet întreg. Iar aici este un joc de construire a unei rachete 2D folosind forme geometrice, Iar aici găsiți pagini cu litere (A,S,M) care se pot folosi fie cu nasturi, pompoane sau magneți.

Sper să vă fie de folos!

Deocamdată suntem la bunici și aici nu prea facem activități. Eu încă pregătesc curricula pentru lunile care urmează. Ea va conține liste cu materialele folosite, tematici, idei de activități și explicați despre cum să realizați activitatea. Deocamdată am făcut doar săptămâna 4-9 septembrie. Sper ca luni să pot face fotografii pe care să le includ în curriculă, după care voi încerca să uploadez curricula ca să o puteți descărca și voi.

Adina

bottom of page